Adoptă un bunic!

 

Mariuca Ivan Fundatia Crucea Alb Galbena

49.6% Complete
992 RON
Sumă strânsă
2,000 RON
Target
5
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Am avut șansa să am în jurul meu oameni frumoși și buni și îmi doresc să ofer această șansă și celor mai putin norocoși decât mine. Proiectul "Adoptă un bunic" este un proiect de suflet prin care îmi doresc să pot să ajut, zilnic, cât mai mulți oameni vârstnici să își mențina independența și una din cele mai importante valori umane, demnitatea.


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Asigurarea serviciilor socio-medicale de calitate la domiciliu, tuturor persoanelor care au nevoie, fara discriminare, contribuind astfel la cresterea calitatii vietii acestor persoane.

SUSŢIN PROIECTUL

Adoptă un bunic

Bătrânețea aduce numeroase provocări pentru bunicii noștri. Pentru că sunt singuri, în suferință, izolați, speriați de contextul pandemiei, având multiple afecțiuni cronice, starea acestora se degradează cu rapididate. 

Dar, ori de câte ori, deschidem o ușă, știm că dăm o șansă unui zâmbet. Aceasta este ceea ce ne propunem să facem pentru doi dintre bunicii noștri care au nevoie de servicii de recuperare.

Donația voastră le oferă șansa de a merge, de a-și menține independența în deplasare! 

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce ]ți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

5 Donații

Cu credinta si iubire depasim orice obstacol.
27 Jan 2021

Anonymous

75 RON
Felicitări pentru tot ceea ce faceți! La mulți ani!
22 Jan 2021

Anonymous

509 RON
La multi ani ! Felicitari pt ceea ce sunteti si pt ceea ce faceti! Bunicii inseamna ...blandete,intelepciune ,exemplu de urmat in viata ..Radacinile sunt la ei ...de aceea merita rasplatiti din toata inima ,cu tot ce este mai bun si mai frumos . Respect ,recunostinta ,atentie !!
22 Jan 2021
100 RON
La multi ani! Va iubim mult!
21 Jan 2021
150 RON
Sa fie cu folos! Si felicitari pentru munca pe care o faceti!
20 Jan 2021
Mariuca Ivan : Fundatia Crucea Alb Galbena
Adoptă un bunic!